Curs de Vorbit in Public

Vorbitul in public reprezintă o mare provocare pentru majoritatea adulților. Unii reușesc să o evite, alții trec prin ea cu frică și mult stres.
Cursul de vorbit in public iși propune să ii ajute pe cei mici să iși depășească temerile și să facă față provocărilor vieții prin dezvoltarea competențelor lor emoționale și sociale. Precizăm, conform cercetărilor de specialitate şi probelor realităţii, că pentru adaptarea şi succesul în viaţă al unei persoane nu este suficientă o inteligență ridicata ci ea trebuie completată de abilităţi emoţionale bine dezvoltate (Inteligența Emoțională).
Activităţile din cadrul acestui curs au mai multe obiective dintre care enumerăm câteva:
• dezvoltarea încrederii în propriile forţe
• înţelegerea şi exprimarea adecvată a emoţiilor
• dezvoltarea abilităţilor interpersonale de relaţionare necesare interacţiunilor pozitive în societate
Deși sună foarte serios, cei mici nu vor studia cărți de psihologie in cadrul acestui curs ci vor invăța prin activități distractive și jocuri pline de culoare.

Instructor: Camelia Borcan. Camelia are 26 de ani și este educatoare la grădinița Heidi. A absolvit Facultatea de „Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei”, specializarea Psihologie din cadrul Universității Transilvania Brașov și un masterat in “Consiliere școlară și resurse umane in organizatie”.
Ii place foarte mult să lucreze cu copiii și crede cu tărie că orice copil are nevoie să fie ascultat și să fie abordat intr-o manieră potrivită lui. Pentru a se adapta la fiecare din micile personalități cu care lucrează zi de zi, Camelia iși petrece mare parte din timpul său liber citind cărți de psihologie.

Durată curs: 2 module a câte 4 luni, 1 ședință/săptămână
Număr minim de copii/grupă: 5
Număr maxim de copii/grupă: 12
Investiție: 120 RON/lună