Aventuri in aer liber
M E T A O N L Y O N B L O G A N D I M P L I C A R E /> C O N T E N T />Cu “Aventuri in aer liber” invățăm prin experiență! Ne jucăm in aer liber, dar nu oricum ci intr-un mediu creativ și educativ.
Aceste jocuri ii pregătesc pe copii să facă față provocărilor vieții: le trezesc interesul de a participa la sarcini noi și complexe, ii incurajează să nu se sperie de situații imprevizibile și să gasească cea mai bună soluție, iși dezvoltă abilitățile de comunicare fiind orientați către cooperare și colaborare, fără de care nu poate fi atins obiectivul comun al echipei. Trecând poduri sau râuri imaginare, copiii invață să recunoască meritele celorlalți, să le respecte ideile, sentimentele și nevoile, ii ajută să invețe din greșeli.
Nu exista eșec ci doar feed-back.
Instructori:
Silviu Gabriel Cioroiu este medic cu specializarea Medicină de familie, dar pentru că înoată de la vârsta de 10 ani şi iubește sportul, a făcut şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Pentru că a avut ocazia să participe ca Expert Medical Outdoor Education într-un proiect European, a dorit să transfere în practică toate cunoştinţele şi studiile pe care le-a realizat până acum. Deoarece teoria fără o aplicaţie folositoare în viaţa de zi cu zi nu are nici o valorare, a realizat nenumărate tabere, cantonamente, drumeţii şi activităţi outdoor cu copii de diferite vârste. Bucuria şi mulţumirea lor l-au impulsionat să meargă mai departe! Silviu are 33 de ani, este căsătorit şi are doi băieţi (unul de 5 şi unul de 2 ani).
Roxana Enoiu a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport cu specializarea Baschet. A lucrat cu copiii şi mai apoi cu studenţii. Doctoratul în pedagogie şi studiile realizate în toţi aceşti ani într-o nouă direcţie – Outdoor Education – au determinat-o să se reîntoarcă la copii, să încerce să participe alături de educatorii lor, la dezvoltarea lor, armonizând partea psiho-motrică cu comportamentul şi adaptabilitatea la situaţii noi prin joc şi activităţi Outdoor. Roxana are 39 de ani şi doi băieţi Alexandru şi Andrei, de 14 şi respectiv 9 ani.
Durată curs: nedeterminată; o ședință/săptămână + o drumeție/lună.
Număr minim de copii in grupă: 8
Număr maxim de copii in grupă: 15
Investiție: 220 RON / lună



















Elena
aici este says! />