Ai aflat de Academia Heidi? Au inceput inscrierile la cursuri inteligente pentru copii intre 4 si 12 ani.
Cresa si gradinita Heidi
„Fiecare părinte are aşteptările lui când e vorba să aleagă o creşă sau o grădiniţă pentru copilul său. Unii vor computere, limbi străine, dans de societate, unii vor disciplină strictă, alţii mai multă deschidere, unii vor metode didactice tradiţionale, alţii metode noi, unii vor câte puţin din fiecare şi chiar mai mult. Şi eu am dorit câte ceva din cele de mai sus, dar am dorit mai ales un personal didactic cu suflet, cu dragoste pentru copii şi care să facă din plăcere ceea ce face. Şi mai ales mi-am dorit să pot colabora cu personalul didactic in acest demers important care este educaţia copilului meu. Oameni pe care să-i ascult dar care să mă şi asculte, deschişi la sugestii şi uneori critici, oameni care ştiu să se adapteze şi să reacţioneze atunci când este cazul. Am ales grădiniţa Heidi. Pentru că aici am găsit ceea ce căutam eu. Grădiniţa Heidi nu este perfectă. Nici nu există aşa ceva. Dar este in mod sigur o grădiniţă unde oamenii işi doresc din tot sufletul să facă totul mai bine şi lucrul ăsta se observă in fiecare zi. E o grădiniţă cu suflet”
Livia,
mama Teodorei, absolventă Heidi











Elena
aici este says! />